sâmbătă, 22 octombrie 2011

Luna 11

Timpul trece şi aduce cu el schimbări... Ne apropiem cu paşi grăbiţi de primul anişor! Dănuţ nu va mai fi pentru mult timp BEBELUŞ, ci va deveni COPIL..., un copil minunat, COPILUL NOSTRU!
Luna aceasta ne-a adus alte realizări importante:
În primul rând, "am pornit-o la drum"... Şi ce drum lung avem! Bebe a început să păşească, susţinut. Se deplasează şi singurel, dar ţinându-se de ceva: de grilajul pătuţului, de canapea sau de o măsuţă. De la o zi la alta, aceste "plimbări" sunt din ce în ce mai rapide, mai lejere, mai sigure... Bineînţeles că o astfel de reuşită ne-a umplut sufletele de mândrie, şi nouă, şi lui... Dănuţ a fost atât de entuziasmat la primele încercări încât ar fi vrut să fugă pe propriile-i picioare! Aşadar, primii lui paşi (susţinuţi!) au fost foarte grăbiţi. Ne-a luat ceva timp să-i temperăm pornirea...
Mobilitatea tot mai bună pe care o deprinde bebeluşul nostru i-a permis acum să ne şi "danseze", imitându-ne mişcările. De altfel, începe să ne imite în multe gesturi. Şi e aşa haios!
O altă realizare şi frumoasă surpriză pentru noi este aceea că... Dănuţ ne-a strigat, asociindu-ne cuvintelor "ma-ma" şi "ta-ta"! Iniţial, am fost surprinşi, crezând că e o pură coincidenţă, dar ulterior ne-am convins: "mama" şi "tata" nu mai sunt pentru bebe simple jocuri de sunete, ci... cuvinte, cu sens! De altfel, tot mai multe cuvinte încep să aibă sens, Dănuţ înţelegând din ce în ce mai mult din ce vorbim... Întrebări precum "Unde-i maşinuţa?", "Unde-i căţeluşul?", "Unde-i tati?" îl fac să întoarcă fericit privirea spre "obiectele" numite. De asemenea, înţelegând ce-i spunem, răspunde la comenzi simple: "Ia jucaria!", "Du-te la broscuţă!", "Dă-i drumul!", "Hai la mami!", "Dă mânuţa!" (la îmbrăcat sau spălat!). Aşadar, comunicăm! Micul "vorbăreţ" al familiei intervine, foarte serios, în discuţiile noastre şi, supărat parcă de faptul că nu are prea multe "cuvinte" la dispoziţie, repetă ce ştie cu atâta înverşunare!! Noile combinaţii de sunete, folosite luna aceasta (pe lângă cele vechi, se înţelege), sunt: "do-do", "du-du", "da-du", "duo", "tu-tu", "tot", "(b)uf", "brrr", "trrr", "nu(o)"...
Progrese a înregistrat bebe şi în manevrarea obiectelor. Dacă până acum doar scotea jucăriile din cutie sau săculeţ, luna aceasta ne-a surprins punându-le la loc. Ce copil ordonat! Îl pasionează şi capacele cutiilor sau biberoanelor, pe care încearcă să le pună unde le e locul, dar nu are precizia mişcării pentru a reuşi. Oricum, şi intenţia contează! Puiul de om conştientizează rolul obiectelor, relaţia cauză-efect şi iată că... nu mai duce biberonul cu totul la guriţă, ci încearcă să-i înlăture capacul!
Şi aşa a mai trecut o lună, o lună cu multe împliniri, la sfârşitul căreia suntem fericiţi şi emoţionaţi..., căci mai avem un singur pas până la aniversarea primului anişor de viaţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu